Marketing educational

Între om şi mediul înconjurător are loc un neîncetat schimb, astfel ca să se păstreze un bun echilibru. În sistemul social sunt două momente: unul de consum şi altul de producţie care menţine echilibru.

Dacă în comuna primitivă acelaşi individ producea şi consuma, acum există o specializare a producătorilor, adică o diviziune a muncii care a determinat proprietatea privată şi a luat fiinţă schimbul realizat de negustori, adică s-a dezvoltat comerţul.

Activitatea comercială s-a perfecţionat mereu. Comerţul a devenit o verigă importantă în lanţul producţie, repartiţie, consum. Producţia trebuie să se adapteze cerinţelor născute din trebuinţe şi acest lucru se face după parcurgerea fazei schimbului, adică comerţul. Pentru produsul o dată realizat se caută un plasament cât mai favorabil.

Secolul al XX-lea a impus alte relaţii între producţie şi consum. Neadaptarea relaţiilor economice la cerere duce la faliment. Primordialitatea cererii înseamnă satisfacerea ei pe piaţă. De aceea este nevoie de marketing. Prin marketing se depistează cererile nesatisfăcute şi se stimulează cererea, se sprijină cumpărătorii.

Marketingul este un ansamblu de principii care contribuie la realizarea pe piaţă a producţiei, dar şi satisfacerea pretenţiilor consumatorilor. Marketingul vizează:

a) realizarea activităţilor economice care dirijează fluxurile bunurilor şi serviciilor de la producător la consumator;

b) orientarea producţiei după cerere, satisfacerea consumatorilor şi obţinerea de profit;

c) a prevedea, a constata, a stimula trebuinţele consumatorilor la produsele puse în vânzare;

d) realizarea continuă a adaptării aparatului productiv, a celui comercial, la trebuinţele consumatorilor, cu obţinerea de profit.

Marketing mai înseamnă adaptarea producţiei la mediul pieţei, prin obţinerea profitului. El conştientizează atitudinea managerială, stimulează cererea, intimidează concurenţa. Manifestarea întreprinderii este multiplă: publicitate, sponsorizare, mecenat etc.

Prin tehnicile de marketing se evaluează cererile prin interviu, chestionare, testarea produselor, măsurarea evoluţiei vânzărilor, studierea comportamentului consumatorilor pe zone, arii de piaţă, pe segmente de consumatori etc.

Printr-un bun marketing se pot realiza:

– aducerea produselor potrivite;

– diversitate în sortimente şi calitate corespunzătoare;

– preţuri potrivite;

– la timpul optim;

– în cantitatea suficientă.

În orice domeniu pentru realizarea unui marketing eficient trebuie:

– investigarea pieţei, a nevoilor de consum;

– conectarea dinamică a întreprinderii, instituţiei la mediul economic-social;

– un profit cât mai bun.

Marketingul este o nouă ştiinţă a vânzării şi o artă de a convinge clienţii să cumpere. După alţii, marketingul este arta creării condiţiilor în care cumpărătorul se convinge singur să cumpere. Pentru aceasta trebuie folosite metode şi tehnici ştiinţifice de investigare a pieţei şi adaptarea eficientă la nevoile consumatorilor.

Conceptele şi metodele de marketing sunt aplicate mai întâi în domeniul bunurilor materiale, apoi şi în cele nonlucrative: marketing industrial, comercial, turistic, financiar, al transporturilor, politic, cultural, educaţional etc.

În ceea ce priveşte marketingul educaţional şi cultural este justificat prin aceea că şi educaţia şi cultura, în general, trebuie să devină domenii rentabile, punând în valoare ceea ce au de oferit, valorificând pentru aceasta orice oportunitate. Dacă în economie nu se pot lua decizii raţionale fără investigarea pieţei, tot aşa nici în domeniul educaţional nu pot lipsi studiile asupra nevoilor publicului. De aceea, trebuie definite nişte concepte ca: piaţă educaţională, cerere de educaţie, oferta educaţională, consum educaţional, public consumator, strategii de marketing, sponsorizare.

Educaţia este un fenomen complex format dintr-un ansamblu de măsuri, aplicate în mod sistematic în vederea formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale tinerilor (oamenilor).

Pentru cunoaşterea publicului ţintă, managerii educaţionali trebuie să ştie metodologia studiilor de piaţă.

Înţelesurile cuvântului „educaţie” sunt bine cunoscute, dar nu întotdeauna precizate finalităţile. Unii pun accent pe informarea continuă şi modelează aptitudinea de comunicare pentru creşterea standingului şi mobilităţii în spaţiu social, care stimulează participarea activă, favorizează capacităţile şi pregătirea profesională, dezvoltă personalitatea umană, rafinând spiritul şi cultivând năzuinţa spre perfecţiune.

Educaţia este un sistem de bunuri educaţionale şi ca totalitate a instituţiilor şi activităţilor implicate în promovarea şi difuzarea ei. Educaţia priveşte valori care se referă la nevoile umane. Cererea de bunuri şi servicii din acest domeniu este dependentă de intensitatea motivaţiei consumatorilor.

De la nevoile spirituale individuale care declanşează procesul motivaţiei consumatorilor de educaţie, se ajunge la presiunea socio-economică globală în favoarea demersului educaţional.

De aceea, trebuie subliniată ideea lui A. Noles de a prelua unele metode de analiză din domeniul economiei în spaţiul educaţional. Între anumite limite, produsele educaţionale pot fi considerate bunuri susceptibile de achiziţionare, stocare, distribuţie sau vânzare. Iată schema:

producţie _________marfă ___________consum

preţ

Deci, produsele educaţionale sunt difuzate şi însuşite / receptate de către consumatori, care le atribuie o anumită valoare în funcţie de reperele lor axiologice:

creatori ________ produse educaţionale _______ difuzare

(cadre did.) valoare (consumatori: elevi, studenţi)

Considerarea bunurilor educaţionale ca pe orice alt bun de consum, permite utilizarea unor indicatori: cost / preţ, profit.

La stabilirea valorii, în cazul marketingului educaţional trebuie să se ţină cont de calitatea actului educaţional, de investiţiile făcute în asigurarea unor bune condiţii de desfăşurare a activităţii, de calitatea profesorilor care susţin educaţia etc.

Evaluarea calităţii o fac consumatorii, după realizarea prestaţiilor educaţionale. Ei cumpără actul educaţional înainte de a-I percepe valoarea. Desigur, se iau în considerare şi informaţiile existente până la acea dată despre o anumită unitate şcolară, dar adevărata valoare se stabileşte la sfârşitul şcolarizării, în funcţie de performanţele de care sunt capabili absolvenţii şcolii respective.

Serviciul educaţional odată evaluat, va determina o afluenţă mai mică sau mai mare de “clienţi”. Serviciul în munca educativă reprezintă orice activitate care oferă beneficii şi are loc în momentul interacţiunii dintre prestator şi cumpărător.

Serviciile educaţionale sunt activităţi prestate în beneficiul consumatorilor de educaţie, cu sau fără participarea lor directă, cu scopul de a le împlini anumite nevoi şi a le produce satisfacţii intelectuale.

Ce servicii educaţionale pot fi oferite într-o instituţie şcolară:

cursuri;

– seminarii ;

– conferinţe ;

– se siuni de comunicări ;

– spectacole ;

– activităţi culturale în biblioteci ;

– activităţi extraşcolare şi în afară de clasă etc.

În toate aceste cazuri există o relaţie de complementaritate între aceste servicii şi de stimulare reciprocă. Toate însă oferă informaţii, cunoştinţe, valori, simboluri, modele şi idealuri menite să satisfacă o diversitate de nevoi umane ca: nevoia de cunoaştere şi informare, de acţiune şi participare, de relevare a propriei identităţi, de afirmare şi prestigiu în societate, nevoia de justiţie, nevoia de imaginar, de evaluare din mediul cotidian etc.

Termenul de „marketing” provine de la verbul englez „to market” (= a vide, a cumpăra). Sunt implicate două elemente: piaţa şi rentabilitatea. Conceptul cuprinde: o activitate practică, o funcţie a managementului, un demers ştiinţific, o artă, o latură socială.

Cu alte cuvinte, marketingul educaţional implică o activitate umană sau un sistem de activităţi, orientate spre satisfacerea cerinţelor consumatorilor actuali şi potenţiali.

Dar, marketingul este şi o concepţie; adică o şcoală care trebuie să producă şi să ofere pieţei ceea ce se cere efectiv; să-şi orienteze activitatea în funcţie de aşteptările consumatorilor. Marketingul este un demers ştiinţific care presupune nu numai cunoaşterea de cerinţe de consum, ci şi anticiparea lor, adaptarea permanentă la nevoile consumatorilor. Acest demers presupune un ansamblu de metode şi tehnici ştiinţifice care să poată analiza cantitativ şi calitativ fenomenul precum şi previziunea pieţei. De aceea, marketingul devine o funcţie a managementului. El este o ştiinţă care presupune asimilarea la nivelul teoriei şi acţiunii educaţionale, a conceptelor semnificative din domeniul educaţional, crearea de concepte noi, generalizarea teoretică şi reflecţia continuă asupra ideilor generate de practică, experimentarea unor idei noi de investigare a consumului cultural şi a comportamentului consumatorilor, elaborarea unor instrumente de previziune a pieţei educaţionale.

Marketingul educaţional are unele funcţii:

– investigarea pieţei, a consumului de educaţie şi a mediului;

– adaptarea politicilor de marketing la cerinţele mediului;

– dimensionarea serviciilor educaţionale în consens cu nevoile, preferinţele, gusturile, aşteptările, exigenţele calitative ale consumatorilor, dar şi cu dezideratele politicii educaţionale;

– promovarea unui management eficient al resurselor umane care, împreună cu resursele materiale şi informaţionale să stimuleze efectele sinergice ale valorilor şi serviciilor educaţionale şi să asigure realizarea obiectivelor prestabilite.

Promovarea marketingului în domeniul educaţional necesită din partea managerilor dăruire, perseverenţă, consecvenţă, cinste, dragoste pentru elevi.

Demersul de marketing presupune stăpânirea informaţiilor despre mediul socio-economic şi educaţional. Suportul informaţional al deciziilor se asigură prin cercetarea de marketing, definită ca o activitate sistematică de culegere, analiză şi interpretare a informaţiilor necesare conceperii, elaborării şi realizării politicilor de marketing.

Pentru obţinerea informaţiilor se întocmeşte un plan de cercetare care să cuprindă conceptele, metodele şi tehnicile de investigaţie în funcţie de obiectivele urmărite. Aceste cercetări sunt:

– exploratorii, atunci când urmăresc identificarea dimensiunilor unui fenomen şi definirea conceptelor variabilelor şi ipotezelor; se poate proiecta un studiu pentru determinarea calităţii şi dimensiunile ofertei educaţionale în oraşe mici sau mari, în localităţile rurale de diferite mărimi etc.;

– instrumentale – pentru testarea şi validarea metodelor şi a instrumentelor de cercetare. Chestionarul pentru cercetarea libertăţii de acces la informaţie poate fi aplicat pe un număr de x subiecţi, de vârstă, profesie şi pregătire şcolară diferite;

– descriptive şi explicative – adică cercetări care îşi propun să evalueze coordonatele unui fenomen educaţional;

– predictive – când îşi propun previzionarea evoluţiei unui fenomen, cum este piaţa educaţională.

Cercetarea este explicativă când se urmăreşte atingerea unor obiective precise, cum ar fi reconsiderarea destinaţiei unui aşezământ şcolar şi fundamentală, dacă cercetătorul îşi propune dezvoltarea teoriei de marketing .

Cercetarea se poate realiza cu un anume prilej, cum ar fi organizarea unui târg educaţional.

Sunt consemnate zece zone în care cercetătorul trebuie să fie activ în obţinerea unor informaţii:

1. instituţii educaţionale – pentru evaluarea ofertei, a resurselor materiale şi umane, a managementului şi a problemelor cu care se confruntă la un moment dat;

2. publicul (elevii, studenţii, părinţii) cu nevoile, interesele, preferinţele, intenţiile şi comportamentul lui educaţional;

3. publicul potenţial – pentru a afla de ce nu este încă interesat de prestaţiile oferite şi a-i înţelege exigenţele şi aşteptările;

4. concurenţii – care vizează şi ei acelaşi public şi a căror ignorare poate costa mult, ei încercând să-ţi fure „clienţii”;

5. domeniul propriu de activitate, cu realizările şi neîmplinirile înregistrate, în alte spaţii educaţionale;

6. zonei geografice – circumscrise serviciului educaţional, unde trăiesc oamenii cu anumite mentalităţi, cu anumite obiceiuri de consum educaţional;

7. universul publicitar – care trebuie să se schimbe continuu, folosind noi tehnici de reclamă şi beneficiind de repere noi, bazate pe teorii psihologice ezoterice;

8. mijloacele de comunicare în masă – tot mai dominante, dar şi accesibile;

9. viitorul – pentru a prevedea contextul în care serviciile educaţionale vor continua să existe la fel sau într-o altă ipostază;

10. imaginea publică a serviciului educaţional, ca expresie a modului cum sunt receptate prestaţiile proprii de către diversele segmente ale populaţiei.

x

x x

În funcţie de obiective şi ipostaze sunt selectate metodele de cercetare: analiză de statistică, analiza documentelor, observaţia, experimentul, ancheta, analiza de conţinut.

Ne vom referi mai ales la anchetă:

– care este eşantionul de populaţie ale cărei opinii dorim să le cunoaştem;

– cum să alegem persoanele ce trebuie interogate. Trebuie ales un eşantion de persoane care pot fi reprezentative atunci când se va generaliza sau concluziona. În alegerea eşantioanelor ţinem seama de vârstă, sex, categoria socio-profesională.

După ce s-a stabilit pe cine investigăm trebuie precizat cum se va proceda, ce tehnici se vor folosi:

1. interviul non direct – se propune o temă pe care subiecţii o dezvoltă după cum vor, sub dirijarea celui care organizează interviul;

2. interviul semidirect (structurat) – se fixează dinainte problemele la care trebuie să se obţină informaţii, dar ordinea şi maniera de abordare rămân la discreţia subiecţilor;

3. chestionarul cu întrebări deschise – formularea şi ordinea întrebărilor sunt stabilite dinainte, iar subiecţii pot răspunde după dorinţă, pe scurt sau detaliat;

4. chestionarul cu întrebări închise – în care formularea întrebărilor, ordinea lor şi variantele de răspuns sunt fixate de cercetător.

Construirea chestionarului şi formularea întrebărilor e faza cea mai importantă. Chestionarul e un instrument riguros, el trebuie să conţină întrebări clare, precise, neinterpretabile; să se înţeleagă exact ceea ce se aşteaptă. Ordinea întrebărilor este, de asemenea, foarte importantă. Chestionarul, în ansambul său trebuie să apară ca un dialog cât mai firesc. De aceea, întrebările trebuie să se succeadă cât mai logic şi natural. Nu se pun întrebări de felul „Nu-i aşa că nu puteţi să…”. Primele întrebări sunt foarte importante, ele îi familiarizează pe subiecţi cu tema anchetei şi cu genul de răspunsuri ce se aşteaptă. Să nu se înceapă chestionarul cu întrebări închise. Există mai multe feluri de întrebări:

– cele care se referă la fapte, apoi care se referă la opinii, atitudinii, preferinţe, motivaţii;

– întrebări care creează opinii, furnizează subiecţilor anumite repere, fără de care problema ar fi neclară;

– cele care se referă la formă; acestea fiind deschise sau închise.

Pentru măsurarea unei opinii se introduc în chestionar întrebări de opinie despre: comportamentele personale ale subiecţilor, ale altor persoane şi cele probabile în situaţii ipotetice.

Etapa următoare este cea a analizei de conţinut. Aici trebuie ştiut cum se codifică şi cum se asigură fiabilitatea. Se clarifică două chestiuni: ce s-a spus ? şi cum s-a spus ?

Studiul de piaţă educaţională se bazează pe informaţiile ofertantului pentru a-şi fundamenta strategia de marketing. Piaţa educaţională reprezintă spaţiul de întâlnire al cererii cu oferta educaţională şi cu serviciile specifice ale acestui domeniu.

Sunt cercetaţi şi factorii de mediu. Mediul natural influenţează mai puţin piaţa educaţională. În schimb, mediul demografic este o componentă foarte importantă pentru proiectarea şi realizarea politicilor de marketing educaţional. Nici o activitate educaţională eficientă nu poate fi concepută fără informaţii exacte despre numărul de locuitori pe vârste, sex, ocupaţie, venit, nivel de instrucţie.

Şi mediul tehnologic este important, pentru că dezvoltarea tehnologiei informaţionale produce schimbări radicale, inclusiv la nivelul conştiinţei.

În ceea ce priveşte mediul economic, acesta trebuie luat în considerare pentru că defineşte calitatea vieţii, nivelul de trai care nu e de neglijat în ceea ce priveşte marketingul educaţional. Starea socială poate determina apetitul sau dezinteresul faţă de educaţie. Lipsa mijloacelor de subzistenţă duce la sărăcia morală.

Şi mediul politic contează când e vorba de marketingul educaţional. E vorba de stabilitate şi de tensiune. De calitatea opţiunilor forţelor politice dominante depinde şi statutul instituţiei educaţionale.

Mediul cultural constituit de anasamblul valoriloc, normelor, credinţelor, tradiţiilor este foarte important atunci când se vorbeşte de marketing educaţional. Ideea de moralitate este definitorie pentru evaluarea mediului uman. În această categorie intră cumpătarea, prudenţa, intransigenţa, realizarea socială, cinstirea, prestigiul, încrederea, respectul, solidaritatea.

Mediul instituţional cuprinde ansamblul reglementărilor care ceează cadrul juridic pentru activitatea serviciilor educaţionale – legi, norme, recomandări, convenţii, ordine etc. Claritatea mediului instituţional asigură circuintul normal al valorilor educaţionale.

În calitate de ofertante, şcolile, universităţile trebuie să ţină relaţii strânse cu publicul, cu exponenţii colectivităţii umane şi consumatorii potenţiali. Alţi clienţi preferaţi sunt şi difuzorii de produse educaţionale. Organismele publice, organizaţiile ne guvernamentale, mediile de informare în masă – reprezintă un partener privilegiat al serviciilor educaţionale.

x

x x

Primul demrs al activităţilor de marketing constă în cunoaşterea cerinţelor consumatorilor. Investigarea cererii este primul termen al ecuaţiei ce defineşte această ecuaţie, întrucât marketingul constă în satisfacerea cererii şi câştigarea de profit.

Activitatea de marketing educaţional începe luând în calcul mai întâi publicul-ţintă. Serviciul educaţional îşi poate defini publicul vizat pe baza informaţiilor statistice stocate în diverse publicaţii, studii, rapoarte, sinteze etc. sau prin cercetarea directă. Trebuie să se ia în considerare şi caracteristicile demografice şi psihosociologice ale consumatorilor, cât şi atitudinea lor faţă de oferta educaţională.

Segmentarea pieţei educaţionale poate fi:

1. segmentul intelectual caracterizat prin nivel educaţional ridicat şi venituri mijlocii;

2. segmentul „burgheziei” format din indivizi cu profesii liberale, venituri medii şi nivel ridicat de educaţie;

3. segmentul aspiran’ilor format din grupuri eterogene cu venituri ;I nivel educa’ional de nivel mediu;

Investigarea cererii de educaţie necesită evaluarea structurii şi dimensiunilor ei, a reprezentării spaţiale şi a eşalonării în timp, a sesizării unor tendinţe înregistrate. Investigarea potenţialilor consumatori de educaţie presupune cunoaşterea imaginilor pe care le au ei despre valorile şi serviciile educaţionale, despre raportul educaţie – cultură – civilizaţie. Omul educat este şi cult, având o capacitate deosebită de a obţine recunoaşterea socială a valorii sale; el îşi pune cunoştinţele şi calităţile personale în serviciul unei bune adaptări la viaţa socială.

Sunt importante, de asemenea, şi opiniile pe care le au cetăţenii în legătură cu un fapt sau altul al vieţii educaţionale. Ei au, fireşte, o anumită atitudine din care rezultă adeziunea sau rezerva subiecţilor faţă de o anumită chestiune.

Opiniile cetăţenilor pot sugera unele oportunităţi de integrare educaţională, printre care amintim:

– cunoaşterea fenomenelor economice şi sociale generate de reformă;

– cunoaşterea experienţelor similare din alte ţări, ceea ce permite evitarea unor erori;

– informarea celor direct implicaţi în realizarea reformei, în legătură cu efectele şi costurile ei sociale;

– înţelegerea rolului ce revine diverselor forţe politice şi grupuri sociale în susţinerea ritmului reformei;

– stimularea capacităţii competitive a fiecărui individ care se informează să studieze continuu;

– schimbarea mentalităţii depăşite de noile realităţi.

Cercetarea nevoilor reprezintă partea cea mai importantă a studiilor consacrate cererii de educaţie. Sociologii consideră că, fără a examina nevoile publicului nu se pot evalua efectele preferinţelor şi consumului de educaţie.

O latură care trebuie avută în vedere când e vorba de marketing educaţional este satisfacţia faţă de serviciile educaţionale. Subiecţii pot fi întrebaţi direct dacă sunt sau nu satisfăcuţi de serviciile educaţionale oferite. Afirmaţiile acestora trebuie raportate la nivelul de aspiraţii sau la aşteptările lor, dar şi la experienţele anterioare.

Dacă se cunoaşte ce anume aşteaptă publicul de la procesul educaţional, atunci se pot elabora strategii de marketing care să asigure audienţa maximă a ofertei educaţionale.

Trebuie făcută o analiză a modului cum se poziţionează oferta în raport cu cerinţele publicului sau cu oferta concurenţilor. Cercetarea ofertei se axează pe: dimensiunile ei, elementele ei componente, repartizarea teritorială, calitatea produselor şi serviciilor oferite, factorii care influenţează oferta, schimbările la nivelul volumului şi structurii ofertei, raportul dintre oferta reală şi cea potenţială, strategii de ofertă, efectele concurenţei asupra structurii ofertei.

Informaţiile necesare cercetării structurii ofertei se pot obţine din surse primare (anchete pe teren, studii, rapoarte, documentaţii, sinteze, statistici) cât şi din surse secundare cum ar fi mass-media. Pe baza acestora se pot cunoaşte dimensiunile ofertei educaţionale pe o perioadă determinată de timp, se pot face evaluări cu standardele consacrate, se pot face comparaţii în interiorul sau pe medii sociale.

La cercetarea ofertei educaţionale cu ajutorul anchetelor de teren se impune utilizarea unui sistem de indicatori care să permită analiza complexă şi obiectivă a elementelor ei structurale, dinamica lor şi variaţiile calitative.

Educaţia oferă modele. Acestea pot influenţa în funcţie de perioada de viaţă în care are loc. Astfel, vârsta dominată de căutare, alegere şi asimilarea modelelor este adolescenţa. Cercetând funcţiile idealului educaţional ne vom convinge de aşteptările pe care le au adolescenţii în relaţie cu modelele existente în spaţiul şcolar. Ei ştiu că fiecare om are un ideal spre care aleargă pentru a-l înfăptui, alegându-şi unul sau mai multe modele. Acestea pot fi din cărţi, din familie, din istorie, din viaţa curentă etc. În şcoală, dominant este modelul educatorului.

Consumatorul de educaţie are un anumit comportament definit ca totalitatea actelor şi deciziilor privind valorificarea oportunităţilor în vederea obţinerii şi utilizării bunurilor şi serviciilor educative. Pentru aceasta se are în vedere următoarea succesiune de acţiuni: percepţia stimulilor, reprezentând procesarea mintală a informaţiilor primite din mediul ambiant; în acest caz consumatorii conştientizează nevoile educaţionale, informarea asupra bunurilor şi serviciilor educaţionale existente pe piaţă, conţinutul lor, utilitatea, diversitatea, accesibilitatea, nivelul axiologic etc. Crearea atitudinii, a predispoziţiei mentale a consumatorilor de a „cumpăra” aceste bunuri şi servicii, motivaţia, care reprezintă starea de tensiune psihică care îl conduce pe individ la acţiunea de cumpărare, satisfăcându-i-se nevoile şi aşteptările.

Un accent deosebit se pune pe motivaţia consumatorului de educaţie, pe mobilurile interne ale conduitei lor. Unele motive sunt de ordin general, altele sunt mai speciale, cum sunt: sentimentul afirmării şi mulţumirii de sine, sentimentul spiritului creator etc. Importantă este şi cunoaşterea motivelor ce se opun deciziei de consum al educaţiei. Aceste motive ar fi: nivelul veniturilor, distanţa, transportul, programul educaţional, timpul disponibil, o altă ofertă mai avantajoasă.

Comportamentul post consum se apreciază prin estimarea indicelui de satisfacţie. Adică, absolvenţii unei şcoli sunt în măsură să facă aprecieri dacă aşteptările lor au fost satisfăcute în decursul anilor de studii şi ce nu a corespuns cu aceste aşteptări ale sale.

Politica de maketing educaţional trebuie elaborată prin studierea motivaţiilor şi a reprezentărilor simbolice ale consumatorilor, prin definirea opţiunilor fundamentale ale grupurilor şi indivizilor.

Realizarea strategiei de piaţă a politicii de marketing educaţional necesită un complex de activităţi concentrate în jurul elementelor de bază: produsul / serviciul, preţul, distribuţia şi promovarea, cunoscute sub denumirea de marketing-mix (mix = mixture (engl.) = amestec, îmbinare, combinare). Adică, combinarea elementelor care compun politica de marketing educaţional.

Un rol important îl au târgurile educaţionale organizate de instituţiile de învăţământ. Organizarea judicioasă a acestora poate să se soldeze cu succese în ceea ce priveşte înscrierea mai multor adolescenţi la o formă sau alta de educaţie. Târgul educaţional trebuie să ofere celor interesaţi multe informaţii dintr-un domeniu sau altul, prin panouri, fotografii, grafice, pliante, ghiduri etc. Târgul educaţional este un cadru propice al difuzării directe a produsului educaţional, un spaţiu potrivit pentru comunicare între instituţia de învăţământ şi viitorii elevi sau studenţi.

Şi contactul direct al virtualilor consumatori de educaţie cu instituţia de învăţământ respectivă oferă o şansă pentru satisfacerea dorinţelor consumatorilor de educaţie. Acolo, cei doritori află toate elementele necesare care pot contribui la luarea unei hotărâri corecte: numărul de locuri la o specializare, programul săptămânal, disciplinele de învăţământ, profesorii care vor preda etc.

Organizarea unor târguri ale educaţiei trebuie bine gândită şi popularizată în rândurile copiilor şi părinţilor, astfel ca toţi cei interesaţi să poată cunoaşte din timp evenimentul ca să aibă posibilitatea să participe şi să se intereseze de toate aspectele ce doresc să afle. Evenimentul trebuie popularizat prin mass-media, presa şi televiziunea având un rol determinant în reuşita sa.

Un alt mijloc de a face marketing educaţional este contactul direct cu viitorii elevi, studenţi. E vorba aici de un caracter interactiv: contactarea consumatorilor prin vizite la şcoli, prin corespondenţă, prin telefon, prin e-mail, vizite la facultăţi etc.

Promovarea marketingului educaţional se poate face şi cu prilejul unor evenimente sărbătoreşti, a unor manifestări cultural-artistice, aniversări etc. În acest caz se tipăresc programe, pliante, ghiduri în care se poate explica oferta educaţională.

BIBLIOGRAFIE

1.Baban, A.( coord.), Consiliere educationala. Ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere. Editura PSINET, Cluj- Napoca, 2003

2. Demetrescu, M. C. (coordonator), Marketing intern şi internaţional. Editura Politică, Bucureşti, 1976

3. Jigau, M. Consilierea carierei. Editura Sigma, Bucuresti, 2001

4. Juganaru, Mariana, Cercetari de marketing. Editura Europolis, Constanta, 1996

5. Miclea, M., Lemeni, G., Consiliere si orientare- Ghid de educatie pentru cariera. Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004

6. Nicola, I., Tratat de pedagogie scolara. Editura Aramis, Bucuresti, 2003

7. Negret- Dobridor, I., Didactica Nova. Editura Aramis, Bucuresti, 2005

8. Negrila, Iulian, Marketing Educational. suport de curs

9. Negrut, C., Initierea in marketing. Editura Augusta, Timisoara, 1997

10. Niresteanu, A., Ardelean, M., Personalitate si profesie. University Press, Tg. Mures, 2001

11. Orientarea scolara si profesionala a tinerilor rezidenti in zone defavorizate social-economic si cultural.ISE, CNROP, Bucuresti 2001

12. Revista CARIERE.

13. Tomsa, G., Consilierea si orientarea in scoala. Casa de Editura si Presa Româneasca, Bucuresti, 1999

14. Thomas, J. M. Manual de marketing. Editura Codecs, Bucuresti, 1998

15. Stefanescu, P., Bazele marketingului. Editura ASE, Bucuresti, 1995

16. Voiculescu, F., Analiza resurse – nevoi si managementul strategic in invatamânt. Editura Aramis, Bucuresti, 2004

Teme pentru referate sau lucrări de disertaţie:

1. Marketingul ca ansamblu de principii pentru adaptarea producţiei la piaţă

2. Marketingul educaţional ca ştiinţă a vânzării şi artă a convingerii

3. Educaţia (şi cultura, în general – domenii rentabile

4. Despre piaţa educaţională. Cererea de educaţie

5. Oferta educaţională din zilele noastre, în lumina reformei învăţământului

6. Strategii de narketing educaţional

7. Educaţia ca sistem de bunuri educaţionale şi ca totalitate a instituţiilor de învăţământ

8. Motivaţiile consumatorilor de educaţie

9. Bunurile educaţionale ca bunuri de consum şi utilizarea indicatorilor: cost / preţ, profit

10. Calitatea actului educaţional ca element de marketing

11. Cum evaluează consumatorii actul educaţional

12. Servicii educaţionale în contemporaneitate

13. Nevoia de cunoaştere şi informare ca acte de marketing educaţional

14. Marketingul educaţional ca şcoală care produce şi oferă ceva consumatorilor

15. Metode şi tehnici ştiinţifice prin care se analizează cantitativ şi calitativ fenomenul de marketing educaţional

16. Instrumente de previziune pentru sondarea pieţii educaţionale

17. Rolul mediului socio-economic şi educaţional în marketing

18. Metode şi tehnici de investigare a fenomenului de marketing educaţional

19. Târgul educaţional ca fapt de marketing

20 Ancheta educaţională în organizarea acţiunii de marketing educaţional
21. Cum trebuie să arate un chestionar pentru sondarea opiniei în vederea orientării şcolare şi vocaţionale

22. Analizaţi rezultatele unui chestionar pe tema orientării şcolare şi vocaţionale

23. Condiţiile unei pieţe educaţionale ca fundament al procesului de marketing

24. Medii care influenţează piaţa educaţională

25. Cunoaşterea cerinţelor consumatorilor de educaţie. Metode şi mijloace

26. Publicul vizat pentru serviciul de marketing educaţional

27. Piaţa educaţională şi segmentele ei

28. Oportunităţi de integrare educaţională sugerate de opiniile cetăţenilor

29. Metode şi procedee care să satisfacă serviciile educaţionale oferite

30. Structura ofertei educaţionale

31. Educaţia ca model

32. Comportamentul consumatorului de educaţie

33. Realizarea strategiei de piaţă a politicii de marketing educaţional

34. Contactul direct al virtualilor consumatori de educaţie cu instituţia de învăţământ

Prof. Univ. Dr. Negrila Iulian


  1. Foarte folositor materialul pentru marketing, multumesc!




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: