Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza, (Alexandru Ioan I) – (născut 20 martie 1820 în Municipiul Bârlad, judetul Vaslui, România – decedat 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), a fost fondatorul României moderne, domnul Unirii, primul domn al României (1859 – 1866).

Cronologie (1859 – 1866)

1859
La 5 ianuarie, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei. La 24 ianuarie, la Bucureşti, tot el este ales domn al Munteniei. Astfel românii, deşi nu au călcat dorinţa marilor puteri de a avea două ţări cu doi domnitori, două conduceri, două parlamente, profitând de absenţa precizării ca aceşti domnitori trebuie să fie persoane diferite, au ales deliberat şi calculat pe unul şi acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, care va efectua, de fapt, unirea efectivă a Principatelor Române.

Acest relativ tânăr militar de carieră, pe care mulţi l-au subestimat la începuturi, s-a dovedit a fi un talentat conducător, politician, diplomat, vizionar, executant remarcabil al unor proiecte şi vise seculare ale românilor.

Imediat, încep a se crea în principalele centre ale ţării instituţii de cultură generală şi instituţii de învăţământ mediu, urmând ca în anul următor, 1860, să se creeze primele instituţii de învăţământ superior.

1860
În acest an se înfiinţează, la Iaşi, Universitatea, Conservatorul de muzică şi se întocmeşte un Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite, în care se prevede obligativitatea învăţământului primar la sate şi oraşe. În bugetul anului 1860, se prevede o reală creştere a numărului şcolilor săteşti. În aceşti primi ani s-au încheiat convenţii şi relaţii diplomatice cu diferite state. Tot în acest an se înfiinţează la Paris o agenţie diplomatică a Principatelor Unite şi se încheie o convenţie telegrafică cu Rusia, “cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor Unite”.

1861
La 24 decembrie, deşi cele două principate unite se aflau încă sub suzeranitatea otomană, Alexandru Ioan Cuza declară existenţa statului România cu capitala la Bucureşti.

1862
În anul 1862 se stabilesc înţelegeri şi legături telegrafice cu Austria. Are loc revoluţia ţăranilor condusă de Mircea Mălăieru.

1863
Alexandru Ioan Cuza formează un singur guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Noul guvern prezintă Adunării şi realizează proiectul legii privind secularizarea averilor mânăstireşti, lege prin care s-a dat o lovitură puternică feudalismului. De asemenea, se supune poporului, spre aprobare prin plebiscit, o nouă contribuţie, o nouă lege electorală. Naţionalizează poşta şi telegraful de capitalul grec.

1864
În acest an se decretează Legea Rurală, prin care se desfiinţează iobăgia. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Tot acum se înfiinţează Universitatea Bucureşti, se creează Şcoala de arte frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi se realizează, în premieră, o Şcoală de medicină veterinară.

Nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă, militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne.

A fost silit sa abdice la 11 februarie 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave, pentru că:

după înlăturarea lui Cuza satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.
la 3 aprilie 1866 la Iaşi – Mişcarea Separatistă – ducea la anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească,
Poarta Otomană mobilizează armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.
A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, aşa cum a dorit-o, iar după al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Mai multe despre Alexandru Ioan Cuza.

About these ads

  1. alexandra

    acest referat este foarte interant.am aflat aproape tot despre alexandru ioan cuza.sper si la alte persoane sa le placa.




Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: